Norvegia și Convenția ONU privind Drepturile Copilului

Convenția ONU privind Drepturile Copilului de la 20 noiembrie 1989 (CRC) este cel mai important set de reguli internaționale pe care le deținem pentru protejarea drepturilor copiilor.

Convenția a fost încorporată în legislația norvegiană în Actul privind Drepturile Omului, cf. Item 2. Dacă există discordanțe între Convenție și alte legi, atunci Convenția va prevala, cf. Art.3 din Actul privind Drepturile Omului. 

O relevanță deosebită în cadrul Convenției o au prevederile Art. 2, 3, 9, 12, 20 și 21. Conform Convenției, Norvegia este obligată să protejeze într-o manieră nediscriminatorie pe toți copiii care au domiciliul în Norvegia. Cele mai înalte interese ale copilului vor fi considerația de bază în toate deciziile care îi implică pe copii. Copiilor trebuie să li se dea dreptul de a fi ascultați în toate cazurile care îi privesc. În cazuri excepționale, Convenția dă posibilitatea copiilor să fie mutați în plasament sau într-o instituție a statului sau să fie adoptați împotriva voinței părinților, dacă acest lucru este necesar și în cel mai înalt interes al copilului. 

In conformitate cu Art. 104 al Constituției norvegiene, copiii au dreptul la respect pentru valoarea lor umană. Ei au dreptul să fie ascultați în cazuri care îi privesc, iar opinia lor trebuie luată în considerare conform vârstei și dezvoltării lor. Cele mai înalte interese ale copilului trebuie să fie un considerent fundamental atunci când se întreprind acțiuni și se iau decizii care îi privesc pe copii. Copiii au dreptul la protecția integrității lor personale. Autoritățile statului au și obligația de a facilita dezvoltarea copilului, inclusiv prin a se asigura că minorul primește securitatea necesară în legătură cu aspectele financiare, sociale și de sănătate, preferabil în cadrul propriei lor familii.

(Rumensk artikkel om Barnekonvensjonen)

Go to the top